Cultura Italiei
Italia este bine cunoscută pentru arta şi cultura sa, precum şi datorită nenumeratelor ei monumente, printre care se numără Turnul din Pisa şi Colosseumul roman, dar şi pentru mâncarea sa (pizza, pasta, s.a.m.d.), vin, stilul de viaţă, eleganţă, design, cinema, teatru, literatură, poezie, arte vizuale, muzică (mai ales de operă), sărbători, şi în general pentru gust.
Mişcările artistice ale Renaşterii şi barocului a apărut în Italia între secolele al 14-lea şi al 15-lea, respectiv la sfârşitul secolului al 16-lea, determinând o adevărată revoluţie artistică în Italia, mai întâi, în Europa ulterior şi apoi în întreaga lume.
Genurile literare care au înflorit în Italia, aşa cum sunt poezia lui Petrarca, Tasso şi a lui Ariosto, respectiv proza lui Dante, Boccaccio, Machiavelli şi a lui Castiglione, au exercitat o influenţă durabilă în dezvoltarea culturii vestice, la fel ca şi pictura, sculptura şi arhitectura, la care au contribuit artişti extraordinari ca Leonardo da Vinci, Raffaello, Botticelli, Fra Angelico şi Michelangelo.
Influenţa muzicală a compozitorilor italiani ai epocii baroce, precum Monteverdi, Palestrina şi Vivaldi s-a dovedit a fi remarcabilă. Mai târziu, în secolul al 19-lea, opera romantică italiană (gen muzical "inventat" de asemenea de italieni) a excelat datorită compozitorilor Gioacchino Rossini, Giuseppe Verdi şi Giacomo Puccini.
Artiştii, scriitorii, regizorii, arhitecţii, compozitorii şi designerii contemporani italieni contribuie semnificativ la cultura vestică.
Fotbalul este principalul sport naţional. Italia a câştigat Cupa Mondială de Fotbal de patru ori: în 1934, 1938, 1982 şi 2006. Seria A a campionatului italian de fotbal a dat unii dintre cei mai buni jucători de fotbal la nivel mondial. Cele mai cunoscute echipe sunt A.C. Milan şi Inter Milano FC din Milano, A.S. Roma şi S.S. Lazio din Roma, Juventus din Torino şi Fiorentina din Florenţa.